keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 189/21.12.2004 privind aprobarea Studiului de fezabilitate "Canalizare menajeră în zona Calea Şagului", Timişoara

21.12.2004

Hotararea Consiliului Local 189/21.12.2004
privind aprobarea Studiului de fezabilitate "Canalizare menajeră în zona Calea Şagului", Timişoara


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2004 -21809/10.12.2004 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Gheorghe Ciuhandu;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere prevederile art. 40 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 45/2003 - privind finanţele publice locale, aprobată prin Legea nr. 108/2004;
Având în vedere prevederile H.G. nr. 1179/2002 privind aprobarea Structurii devizului general şi a Metodologiei privind elaborarea devizului general pentru obiectivele de investiţii şi lucrări de intervenţii;
În conformitate cu prevederile art. 38 lit.(c), (d) şi (m) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală;
În temeiul art. 46 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală;



HOTARASTE

Art.1: Se aprobă Proiectul în faza de studiu de fezabilitate "Canalizare menajeră în zona Calea Şagului", Timişoara, cu valoarea de 67.353.000 mii lei reprezentând 1.698.400 euro la valoarea 1 euro =39.657 lei, din data de 22.11.2004 la cursul B.N.R., conform proiectului nr.48016/080/2004 întocmit de SC IPROTIM SA, cu indicatorii tehnico-economici cuprinşi în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2: Finanţarea obiectivului se va face din bugetul local sau din surse extra-bugetare.

Art.3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Urbanism şi Direcţia Edilitară din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art.4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Prefecturii Judeţului Timiş;
-Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Serviciului Audit Public Intern;
- Biroului Relaţii Publice;
- Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni;
- Mass - media locale.



Presedinte de sedinta
OVIDIU CIUHANDU
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI